Educaţia tinerilor este responsabilitatea întregii societăţi, nu numai a familiei şi a instituţiilor de învăţământ.
Şahul contribuie în modul cel mai plăcut la dezvoltarea gândirii logice şi la formarea caracterului, personalităţii şi a capacităţii tinerilor de a lua decizii. Proiectul nostru are ca obiectiv alternativa educativă şi distractivă de petrecere a timpului liber pentru copii şi tineri, precum şi atragerea acestora către sport şi artă.
DeMolay consideră că fiecare individ este unic şi important, că tinerii vor gândi şi vor acţiona în mod serios şi responsabil, dacă li se oferă o şansă, că tinerii trebuie implicaţi în deciziile care îi afectează. Totodată, tinerii simt nevoia de a împărtăşi experienţe, într-un cadru organizat în care fiecare poate învăţa ce este responsabilitatea şi-şi poate dezvolta un stil propriu. Să nu uităm că tinerii au nevoie şi de distracţie şi de socializare cu cei de vârsta lor şi cu alte persoane.
Campionatul naţional de şah pentru copii şi tineret este organizat de Asociaţia DeMolay România şi se va desfăşura sub înaltul patronaj al Guvernatorului Băncii Naționale a României, domnul academician Mugur Isărescu. Una dintre cele mai importante şi mai prestigioase instituţii româneşti susţine liderii de mâine ai României.


