Lansarea oficială a concursului

Noutăţi

»» Barometrul tinerilor - martie 2008

»» Ediţia 2008 a burselor de Desen şi Fotografie

»» S-a lansat bursa Alexandru Paleologu, ediţia 2008

»» Conferinţă Grecia

»» Întâlnire la Consulatul Român din New York

»» Mai multe articole din EVO - nr. 2

»» S-a lansat bursa Ars amandi, ediţia 2008

»» Taberele pentru copii - iarna 2008


Duminică, 2 aprilie, la Sala Senatului din Universitatea Politehnică Bucureşti, Fundaţia Culturală Delta a lansat concursul de eseu premiat cu bursa „Alexandru Paleologu”, una dintre manifestările desfăşurate în cadrul Romanian International University Fair.

Cei 4 oameni de cultură invitaţi la acest eveniment ca membri ai juriului – Neagu Djuvara, Barbu Cioculescu, Ştefan Câlţia şi Gheorghe Ceauşescu – au convenit că lucrul pe care şi-l doresc cel mai mult este întâmpinarea unei dificultăţi majore în alegerea celui mai bun eseu, dar nu pentru că toate lucrările selectate în finală vor fi slabe (aşa cum Barbu Cioculescu spunea că se întâmplă foarte des în cazul concursurilor de poezie), ci pentru că foarte multe lucrări vor fi bune.

Alături de cei patru venerabili s-au aflat Corneliu Vişoianu, preşedintele Fundaţiei Culturale Delta, care a citit cuvântul trimis cu această ocazie de Toader Paleologu – preşedintele juriului – şi Ecaterina Andronescu, rectorul universităţii gazdă. Cu obişnuitul discurs elegant, presărat cu amintiri şi menţiuni inedite, invitaţii au adus argumente istorice, politice şi economice pentru reinstaurarea unor valori reale în mediile cultural şi academic din România.
Barbu Cioculescu Gheorghe Ceauşescu
Neagu Djuvara Ştefan Câlţia
  Copyright 2006 - Fundaţia Culturală Delta
Sunteti vizitatorul numărul: