|
|
» Alexandra Şova (New Haven, Connecticut, U.S.)
» Alexandru Mănăilă (Cambridge, Massachusets, U.S.)
» Alina Partenie (Paris, Franţa)
» Costică Brădăţan (Oxford, Ohio, U.S.)
» Cristian Matei (Galway, Irlanda)
» Gabriela Toroimac (Lille, Franţa)
» Geanina Neagu (Mainz, Germania) |
|
» Irina Mătulescu (Lille, Franţa)
» Maria Olteanu (Mainz, Germania)
» Mihai Bota (Los Angeles, U.S.)
» Miruna Constantinescu (Londra, U.K.)
» Răzvan Ciobanu (Lyon, Franţa)
» Ştefan Horneţ (Princeton, New Jersey, U.S.)
» Tudor Trof (Ljubljana, Slovenia) |
 |
|
|
|
Coperta "EVO" |
|
|
|
|
| Interviu Alina Partenie |
|
 |
 |
Născută pe 8 iunie 1981. A urmat cursurile Colegiului National „Al. I. Cuza” din Focşani, Vrancea, apoi pe cele ale Facultăţii de Geografie din Universitatea Bucureşti. A învăţat un semestru, prin programul Erasmus, la Alicante, în Spania: Geografie, turism, literatură franceză, „Economy of leisure and turism”.
Din 2003 a urmat cursuri de masterat în Aménagement, Urbanisme, Développement Economique la Sorbona.
Din 2004 urmează cursuri doctorale la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales,
în „Migrations internationales”, iar din 2005 cursuri de master: „Territoires, Espaces, Sociétés”.
De ce ai vrut să studiezi „afară”?
Cred că e o dorinţă generală a studentului român şi nu numai. În plus, o văd ca pe o tendinţă normală de a cunoaşte alte sisteme de învăţământ, de a răspunde unor provocări, de a se măsura cu alte sisteme de valori (universitare).
Ce diferenţe te-au frapat?
În primul rând, învăţământul „de afară” (cum îl numiţi dumneavoastră) cred că răspunde şi se mulează vizibil pe nevoile pieţei; e formator, în timp ce la noi e, mai degrabă, informator. Învăţământul universitar occidental e mai etapizat, există astfel un risc mai mic decât în sistemul românesc să faci patru-cinci ani de facultate şi să ajungi la concluzia că nu asta voiai sau, mai rău, că nu-ţi foloseşte la nimic, decât că ai obţinut o diplomă. „În afară” există mai multe filtre mult mai relevante decât o admitere, care te „urmăresc” şi îţi urmăresc coerent parcursul universitar, lăsându-te să alegi şi să te motivezi în funcţie de proiectele tale.
Ce îţi place mai mult acolo?
Îmi plac cele enumerate în răspunsul anterior, la care aş adăuga interesul mai mare pentru cercetare, nivelul cultural mai ridicat, viziunea mai clară despre ce înseamnă să lucrezi în echipă – sunt lucruri pe care sigur le-aţi auzit despre sistemul occidental, dar chiar funcţionează foarte bine, după părerea mea.
Te-ai întoarce în România? În ce condiţii?
Da, m-aş întoarce în România. Aş vrea să pot folosi acasă ce am studiat „afară”.
În ce condiţii? În condiţii normale. Acum o să mă întrebaţi ce înţeleg prin „normale”. Ce înţelege multă lume din România, fără să fi ieşit „în afară” neapărat. „Normalul” ar trebui să fie acelaşi, fie că eşti în Franţa sau în Spania, fie că eşti în România.
Ai colegi care s-au întors? Colegi care au rămas?
Ştiu foarte mulţi care fac eforturi mari să rămână în străinatate, iar dintre cei care s-au întors în România ştiu că unii fac eforturi să revină. Sunt şi colegi care s-au întors cu toată inima în ţară, iar acum aplică pentru emigrare în Canada. Cei mai buni, după terminarea studiilor, reuşesc să obţină şi locuri de muncă aici. Nu e uşor, având în vedere contextul socio-economic şi politic de azi, dar nici imposibil.
Dacă te-ai întoarce la momentul plecării, ai mai pleca? Ce le poţi spune tinerilor care vor să plece acum?
Da. Am învăţat foarte multe lucruri aici, foarte utile. Sunt dintre cei care nu regretă experienţa studiilor în străinătate (nu ştiu dacă o regretă cineva, de fapt). Tinerii care vor să plece în străinătate pot avea parcursuri diferite în funcţie de proiectul pe care îl au. Eu am credinţa că poate fi o experienţă benefică, constructivă, deci: curaj! Dumneavoastră spuneţi că „mulţi sunt speriaţi de ambele perspective: acasă şi afară”. Nu cred că trebuie să fie speriaţi de dubla perspectivă. Nu, deloc! Doamne-ajută la cât mai multe perspective!
|
|
|
