|
|
|
|
|
» Alexandra Şova (New Haven, Connecticut, U.S.)
» Alexandru Mănăilă (Cambridge, Massachusets, U.S.)
» Alina Partenie (Paris, Franţa)
» Costică Brădăţan (Oxford, Ohio, U.S.)
» Cristian Matei (Galway, Irlanda)
» Gabriela Toroimac (Lille, Franţa)
» Geanina Neagu (Mainz, Germania) |
|
» Irina Mătulescu (Lille, Franţa)
» Maria Olteanu (Mainz, Germania)
» Mihai Bota (Los Angeles, U.S.)
» Miruna Constantinescu (Londra, U.K.)
» Răzvan Ciobanu (Lyon, Franţa)
» Ştefan Horneţ (Princeton, New Jersey, U.S.)
» Tudor Trof (Ljubljana, Slovenia) |
 |
|
|
|
Coperta "EVO" |
|
|
|
|
| Interviu Gabriela Ioana Toroimac |
|
 |
 |
Născută pe 7 octombrie 1980, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti, fiind bursieră Erasmus la Université des Sciences et Technologies de Lille, Franţa, unde a terminat şi un Master Environnement. În prezent este doctorand în cotutelă la Universitatea din Bucureşti şi la Université des Sciences et Technologies de Lille (domeniul geografie).
De ce ai vrut să studiezi „afară”?
Am intrat la interviul pentru bursele Erasmus din curiozitate. A fost mai degrabă o joacă, dar am fost selecţionată şi nu am regretat nici un moment. M-am pregătit pentru plecare cu minuţiozitate, curioasă de ceea ce mă va aştepta şi, în acelaşi timp, temându-mă de necunoscut.
Ce diferenţe te-au frapat?
Am fost tratată la fel ca orice francez. Nu s-a făcut nici un moment diferenţa că eram studentă străină, cu atât mai puţin că veneam din România. Mi-a plăcut seriozitatea cu care se trata fiecare problemă, m-a impresionat mai ales faptul că studenţii se implicau în fiecare proiect pe care îl primeau. Era o bătălie cu propria persoană să reuşeşti. M-au impresionat gândurile lor pozitive şi refuzul de a renunţa; nimic nu părea imposibil sau nerezolvabil, era doar o chestiune de abordare sau de timp. În contextul acesta în care fiecare îşi cunoştea locul şi rolul, munca în echipă era privită ca o etapă obligatorie a cercetării.
Aş mai aprecia şi starea de relaxare de la cursuri, care îţi ofereau o imagine de ansamblu asupra problematicii studiate şi îţi lăsau întotdeauna „portiţa” şi curiozitatea de a le aprofunda. Şi, sinceră să fiu, am rămas uimită de felul în care era tratat fiecare dintre noi în problemele administrative de către funcţionarii abilitaţi.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult acolo?
Cel mai mult mi-au plăcut oamenii, profesori şi colegi. Toţi formau un cadru în care îţi era mai mare dragul să munceşti. Şi mi-a plăcut biblioteca: roz, mare, călduroasă şi primitoare (fără garderobă), în care aveai la dispoziţie lucrări, reviste şi teze de doctorat, casete video, DVD-uri, CD-uri cu procese şi fenomene în desfăşurare şi o reţea on-line de publicaţii, destul de bine organizată pe domenii. Pe site-ul bibliotecii puteai consulta subiectele date în anii trecuţi la examenele cursurilor sau modulelor pe care le urmai. Să nu uităm de sălile de Internet aflate la dispoziţia studenţilor, o adevărată binefacere pentru noi, „străinii”. Şi, mai nou – dar asta încă nu am încercat – poţi face împrumuturi de cărţi şi periodice on-line pentru maxim 5 zile; abia aştept să încerc.
Consideri că ai pierdut ceva întorcându-te?
M-am întors în România pentru a-mi termina facultatea. Şi de atunci trăiesc „pe drumuri” România-Franţa şi Franţa-România, în autocar sau în avion. Încerc să îmi termin studiile. Dorinţa mea este de a aplica aici ceea ce am învăţat acolo, atât la cursuri, cât şi în experienţa zilnică. Oricât de reconfortant este statutul de „român” în ţara ta, mă întorc cu drag de fiecare dată la Lille. E ca şi cum o parte din sufletul meu a rămas acolo, cu prima mea experienţă „afară”. Şi, ca să răspund la întrebare, cel mai tare mă deranjează dezorganizarea sistemului de învăţământ românesc şi... munca în zadar de la noi.
Ai colegi care s-au întors? Colegi care au rămas?
Am colegi care s-au întors şi am colegi care au rămas. Cred că, până la urmă, este o hotărâre personală, care nu are de-a face cu „mirajul Occidentului”.
Dacă te-ai întoarce la momentul plecării, ai mai pleca? Tot acolo?
Aş lua totul de la capăt într-o secundă şi aş profita la maxim de fiecare situaţie. Nu cred în „minunile” lumii vestice, nu cred că acolo se poate şi aici nu; cred că totul depinde de atitudine şi atitudinea depinde de fiecare dintre noi. Ca experienţă de viaţă este extraordinar şi aş recomanda oricui să încerce… şi să se întoarcă. Numai aşa putem construi ceva.
|
|
|
|
