|
|
|
|
|
» Alexandra Şova (New Haven, Connecticut, U.S.)
» Alexandru Mănăilă (Cambridge, Massachusets, U.S.)
» Alina Partenie (Paris, Franţa)
» Costică Brădăţan (Oxford, Ohio, U.S.)
» Cristian Matei (Galway, Irlanda)
» Gabriela Toroimac (Lille, Franţa)
» Geanina Neagu (Mainz, Germania) |
|
» Irina Mătulescu (Lille, Franţa)
» Maria Olteanu (Mainz, Germania)
» Mihai Bota (Los Angeles, U.S.)
» Miruna Constantinescu (Londra, U.K.)
» Răzvan Ciobanu (Lyon, Franţa)
» Ştefan Horneţ (Princeton, New Jersey, U.S.)
» Tudor Trof (Ljubljana, Slovenia) |
 |
|
|
|
Coperta "EVO" |
|
|
|
|
| Interviu Alexandra Şova |
|
 |
 |
Născută pe 25 martie 1982, în Bucureşti. A urmat cursurile Liceului Bilingv „Miguel de Cervantes Saavedra”, în Bucureşti. La Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Spaniolă a luat premiul I între 1996 şi 1999 (clasele a 10-a, a 11-a şi a 12-a). Bachelor of Arts în Ştiinţe Politice şi Literatură Latino-americană, Yale University (Connecticut) 2000-2004. În vara lui 2001 a fost bursieră a Institutului Camões Universidade de Lisboa, Portugalia limba şi literatura portugheză. A beneficiat de burse de cercetare oferite de Yale University (Georg Leitner Program in International and Comparative Political Economy Research Grant Spania, 2003; Patterson Award Yale University Department of Political Science 2003; European Union Studies Research Fellowship, România 2002). A lucrat la Sidley Austin LLP, Washington DC, iar din vara lui 2005 lucrează pentru Şova şi Asociaţii, în Bucureşti.
De ce ai vrut să studiezi „afară”?
M-a atras ideea de a învăţa, din nou, afară. Şcoala generală şi primul an de liceu le-am făcut în Spania, la Madrid. Acei ani mi-au marcat întreaga evoluţie, dându-mi un nou făgaş şi învăţându-mă cât de important este să poţi trăi într-o altă cultură. Posibilitatea de a repeta acea experienţă şi de a merge la o universitate de renume din SUA mi s-a părut cea mai bună pentru a-mi completa educaţia într-un mod total diferit de ceea ce aş fi putut obţine în România. În afară de acest fapt, m-a atras foarte mult libertatea de alegere în a materiei de specializare care ţi se oferă la universităţile din SUA, precum şi prestigiul şi recunoaşterea internaţională a unei diplome de la o universitate de renume.
Ce diferenţe te-au frapat?
Diferenţa de abordare în tot ceea ce ţine de şcoală, dar şi de oameni. La universitate ai libertatea să alegi ce îţi place să faci şi să ocoleşti ceea ce nu îţi place (cu limite însă). Profesorii sunt deschişi şi dispuşi să te ajute şi să te sfătuiască. De pildă, eu am avut un profesor de ştiinţe politice excelent, care m-a îndrumat şi m-a ajutat să derulez în timpul verii proiecte individuale de cercetare, gândite de mine, pe care am reuşit să le pun în practică cu ajutorul lui şi al departamentului de ştiinţe politice de la Yale. Am putut astfel să mă axez pe domeniile care m-au interesat şi să fac muncă de cercetare în Spania, la Bruxelles şi în alte locuri. La Yale am reuşit să învăţ în mod practic o sumedenie de lucruri, iar iniţiativele mele au fost mereu apreciate. Nu cred că aşa ceva ar fi fost posibil la Universitatea Bucureşti.
Ce ţi-a plăcut mai mult acolo unde ai studiat?
La Yale mi-au plăcut foarte mult atmosfera şi oamenii. Există un echilibru între viaţa de studiu şi viaţa din afarasălilor de curs. Se munceşte mult, se învaţă mult, dar te poţi distra şi poţi face o mulţime de alte lucruri. Mi-a plăcut organizarea internă; Yale este împărţit în „colleges” şi întreaga viaţă de student se desfăşoară în „college”-ul unde eşti repartizat în anul I. „College” este un fel de ‚cămin' autosuficient condus de doi profesori care locuiesc în interior cu familia şi are bibliotecă, sală de mese, diferite săli pentru petrecerea timpului liber etc. Acolo locuieşti, înveţi, mănânci, îţi faci cei mai buni prieteni, convieţuieşti. Începi să te simţi acasă şi să dezvolţi un sentiment de apartenenţă. Pentru mine a fost extrem de importantă această viaţă în „college”; cred că m-a maturizat şi m-a învăţat să fiu mai tolerantă.
 Ai colegi care s-au întors? Colegi care au rămas?
Eu m-am întors acum câteva luni, după ce am lucrat în SUA un an întreg. Am câţiva colegi, puţini, care s-au întors, deşi acum se gândesc să plece din nou la doctorat, master etc. Majoritatea colegilor însă au rămas în SUA şi lucrează. Nu mulţi au intenţia să se întoarcă în România, iar cei care îşi doresc să o facă, plănuiesc această întoarcere peste vreo 10-15 ani.
Din punctul meu de vedere, întoarcerea în România a avut şi un gust amar diploma de Yale nu este recunoscută de Ministerul Educaţiei. Abia mi s-a dat un certificat de studii „de scurtă durată” şi fără licenţă, deşi eu am făcut patru ani de facultate, două facultăţi concomitent şi am două licenţe, una în ştiinţe politice (politică comparată) şi una în literatură latino-americană. Mi-aş dori ca şi în România aceasta diplomă să fie recunoscută la adevărata ei valoare şi să nu te mai loveşti de birocraţie şi de indolenţă. Aşadar, nu mă miră faptul că mulţi dintre cei care au plecat nu doresc să se mai întoarcă, de vreme ce nici măcar din punctul de vedere al echivalării diplomei (şi lăsăm aici deoparte aspectul financiar al întoarcerii în România) nu poţi obţine o recunoaştere, de altfel normală.
Dacă te-ai întoarce la momentul plecării, ai mai pleca?
Da, şi cred că aş fi mult mai convinsă decât eram atunci. A fost o experienţă formidabilă şi de neînlocuit, nişte ani care m-au format şi de care îmi va fi mereu dor. |
|
|
|
