|
|
|
|
|
» Alexandra Şova (New Haven, Connecticut, U.S.)
» Alexandru Mănăilă (Cambridge, Massachusets, U.S.)
» Alina Partenie (Paris, Franţa)
» Costică Brădăţan (Oxford, Ohio, U.S.)
» Cristian Matei (Galway, Irlanda)
» Gabriela Toroimac (Lille, Franţa)
» Geanina Neagu (Mainz, Germania) |
|
» Irina Mătulescu (Lille, Franţa)
» Maria Olteanu (Mainz, Germania)
» Mihai Bota (Los Angeles, U.S.)
» Miruna Constantinescu (Londra, U.K.)
» Răzvan Ciobanu (Lyon, Franţa)
» Ştefan Horneţ (Princeton, New Jersey, U.S.)
» Tudor Trof (Ljubljana, Slovenia) |
 |
|
|
|
Coperta "EVO" |
|
|
|
|
| Interviu Alexandru Mănăilă |
|
 |
 |
Născut în Bucureşti, pe 17 Septembrie 1984. Elev al Şcolii germane din Bucureşti, al şcolii Tudor Arghezi. Un an de liceu la Sfântul Sava. În clasa a noua a candidat la Groton School, o şcoală cu internat din Massachusetts, unde a fost admis ca bursier pentru trei ani de liceu.
La Groton a urmat numeroase cursuri de facultate (în SUA elevii care excelează în anumite domenii au opţiunea de a se înscrie la cursuri de facultate din liceu): chimie, engleză, literatură americană, literatură franceză, germană, matematică etc. A cântat ca pianist în formaţia de jazz a şcolii timp de doi ani şi a compus câteva piese. A practicat canotaj academic şi squash (elevii au obligaţia de a practica un sport). În clasa a 12-a a candidat la Harvard University, unde a fost admis.
A absolvit liceul cu diplomă Cum Laudae şi, în toamna anului 2003, a intrat în primul an la Harvard. În prezent este student în anul trei (din patru) şi se specializează în economie.
A absolvit cursuri cu profesori de renume (cel de economie, Martin Feldstein, a fost Şeful Consilierilor Economici ai Preşedintelui Ronald Reagan, de exemplu), şi consideră că a avut ocazia să interacţioneze cu studenţi extraordinar de motivaţi şi inteligenţi.
De ce ai vrut să studiezi „afară”?
Eu am fost deseori dezamăgit de sistemul educaţional românesc (după cum se vede în biografia mea, până în clasa a noua am schimbat trei şcoli), din cauza metodei mnemonice şi a mediului neprietenos faţă de elev. Sistemul nostru de învăţământ se axează pe crearea de buni executanţi, tineri care nu ştiu să îşi creioneze şi să-şi exprime opinia în mod liber şi care sunt descurajaţi de profesori să analizeze pe cont propriu materialul didactic. În şcolile româneşti munca se bazează pe memorare, iar atitudinea faţă de profesori a elevilor trebuie să fie umilă şi supusă. În majoritatea cazurilor elevul trebuie să îşi respecte profesorul, dar acest respect nu este reciproc. Acest lucru creează un „deficit de lideri” în România şi, în consecinţă, un deficit de manageri şi organizatori care privesc lucrurile de la un nivel „macro”. 
În SUA, pe de altă parte, profesorii respectaţi în liceu şi în facultate îşi câştigă respectul prin calitatea lor pedagogică şi prin atitudinea lor prietenoasă faţă de elevi. Acest lucru nu se poate realiza prin metode coercitive, care din păcate sunt încă înrădăcinate în sistemul nostru educaţional. De exemplu, este important ca un tânăr să fie încurajat să contrazică un profesor dacă nu este de acord cu opinia acestuia despre o teorie economică prezentată la clasă sau cu analiza unui text literar. În ambele exemple există nenumărate interpretări şi opinii, şi atâta timp cât studentul îşi exprimă dezacordul în mod politicos, în SUA este încurajat să o facă atât la clasă, cât şi în scris. În România, de cele mai multe ori este pedepsit pentru că a contrazis dascălul său. Asta nu înseamnă în nici un caz că nu există tineri talentaţi în România, care excelează în nenumărate domenii (în special în ştiinţe).
Problema mea cu sistemul este una de atitudine, respect şi mentalitate – trei aspecte care conturează caracterul elevului şi abilitatea sa de a deveni un individ abil, sigur pe sine şi cu un spirit analitic. Acestea sunt trei caracteristici absolut necesare (dar, desigur, nu şi suficiente) oricărui lider eficient.
Ce diferenţe te-au frapat?
Cel mai mult am fost frapat de atitudinea americanilor faţă de elev/student. Elevul este tratat cu încredere până la proba contrară.
De exemplu, în liceul meu profesorul pleca din clasă în timpul unui examen şi nimeni nu copia, copierea fiind pedepsită fără excepţie cu exmatricularea – nu conta că tatăl tău este senator sau un mare om de afaceri, regulile se aplicau în mod egal tuturor elevilor sau studenţilor.
Şansa de a fi prins era foarte mică şi îmi aduc minte că în momente similare, în România, fiecare pasa notiţe celuilalt,
chiar şi când profesorul se întorcea către tablă în timpul unui examen, fără să mai vorbim de ieşitul din clasă. Acest model bazat pe încrederea reciprocă m-a şocat cu adevărat şi este sigur un model care trebuie folosit şi în România.
Ce îţi place mai mult acolo unde eşti?
Cum am spus, faptul că tânărul este încurajat să contrazică un profesor dacă nu este de acord cu opinia acestuia.
 Te-ai întoarce în România? În ce condiţii?
Eu pot să spun că deja m-am întors cu un picior în România, prin proiectele mele de a susţine tinerii români în demersurile lor educaţionale. Am predat cursuri în licee pe perioada verii pentru tinerii interesaţi de studii în SUA. Cei interesaţi sunt încurajaţi să viziteze www.facultate-sua.ro şi www.studii-sua.ro. Am înfiinţat o firmă de materiale educaţionale pentru examenele standardizate americane şi am organizat primul târg universitar internaţional împreună cu partenerul meu, Alexandru Ghiţă, pentru a ajuta tinerii în demersurile lor. Eu vin de trei sau de patru ori pe an în România, aşa că este greu de spus unde locuiesc acum.
România este o ţară cu un potenţial foarte mare şi parcurge o dezvoltare incredibilă la ora actuală. Desigur, se pot critica multe lucruri, dar o problemă generală o constituie nepotismul şi absenţa meritocraţiei din sistem. Cei mai buni nu sunt întotdeauna cei care obţin cele mai bune posturi. Dacă România doreşte să facă faţă presiunilor pieţei economice europene în 2007 (sau 2008), va trebui să devină competitivă la nivel european. Acest lucru se poate realiza numai dacă alocarea resurselor este făcută într-un mod cinstit şi, în consecinţă, eficient. Cei mai talentaţi trebuie să aibă poziţiile pe care le merită; veţi vedea cât de repede va creşte prosperitatea naţională şi numărul de locuri de muncă pentru noi toţi. În al doilea rând, este necesar ca autorităţile să protejeze tinerii talentaţi. Chiar dacă aceştia pleacă la studii în afară, dacă nu le oferă o încurajare pentru a reveni, atunci măcar să nu le pună piedici în acest proces prin a nu le echivala diplomele. Este absurd ca autorităţile care se ocupă de acreditarea diplomelor în România să pună asemenea piedici tinerilor care încearcă să îşi echivaleze studiile.  Nu cred că există vreun dubiu că o diplomă de la Harvard, Princeton sau Oxford este peste nivelul nostru de studii.
Ai colegi care s-au întors? Colegi care au rămas?
Majoritatea tinerilor nu se mai întorc în România, din păcate. La Harvard cunosc doi colegi (din aproximativ 40) care au revenit în ţară. Mulţi tineri ar reveni în ţară cu pretenţii materiale mult mai mici decât ceea ce pot obţine în SUA. Dar obstacole precum echivalarea diplomelor şi lipsa de generozitate de spirit din parte autorităţilor fac foarte grea revenirea tinerilor care îşi doresc asta. Eu vreau să ajut România pe cât îmi permit timpul şi resursele, aşa că probabil voi trăi în ambele ţări în continuare.
Ce le poţi spune celor care vor să plece?
Sfatul meu pentru tineri este să privească lucrurile cât mai pe larg şi să nu îşi limiteze oportunităţile. Există foarte multe oportunităţi pentru tineri în ziua de astăzi, trebuie doar ca ei să le găsească. |
|
|
|
