În general, pentru a reuşi la Harvard nu trebuie să fi i un tocilar. Şcoala are o tradiţie de sute de ani în atragerea tinerilor interesanţi, indivizi inteligenţi, dar şi cu o viaţă extraşcolară deosebită. Prietenul meu foarte bun, Mike Morris, care este Harvard interviewer pentru România, are o zicală despre asta: „Harvard îi doreşte pe cei mai buni din orice domeniu. Dacă, spre exemplu, eşti cel mai bun din lume la împletit coşuri, atunci o să fi şi pe placul celor de la Harvard.” Cam asta este şi ideea şcolii, trebuie să ştii matematică, engleză sau chimie, dar nu este de ajuns. Dacă eşti un om plictisitor şi nu ai o poveste interesantă sau nu ştii să captezi atenţia la un cocktail party, atunci poate Harvard nu te vrea.
Odată ajuns la Harvard există oportunităţi nelimitate pentru oricine. Aici mă refer atât la cele academice – profesorii mei de economie, spre exemplu, sunt laureaţi ai premiului Nobel sau foşti membri ai Casei Albe – cât şi la cele din viaţa socială, care este foarte dezvoltată. Asta înseamnă că exista cluburi – de la dezbatere politică sau reviste de investiţii (de exemplu, eu scriu pentru Harvard Investment Magazine), până la cluburi de scrimă, golf sau canotaj.
Via†a academică
Eu merg pe principiul work hard, play hard. Dacă la sfârşit de săptămână studenţii participă la evenimentele din campus, în timpul săptămânii majoritatea învaţă mult şi biblioteca (cea mai mare bibliotecă universitară din lume) este locul unde pot fi găsiţi. În general poţi alege 4-5 cursuri, iar primele două săptămâni de şcoală se numesc shopping period, o perioadă în care studenţii merg pe la cursuri şi încearcă să descopere care dintre ele le plac şi ce profesori sunt carismatici sau interesanţi. Piaţa economică americană se regăseşte şi aici: profesorii care nu plac nu vor avea studenţi care să aleagă cursurile lor – o idee excelentă pentru a-i forţa să concureze pentru studenţii lor.
Viaţa socială
La sfârşit de săptămână sunt petreceri sau cocktail parties organizate în campus. Mulţi tineri sunt membri în finals clubs, cluburi de gentlemeni unde studenţii facultăţii se întâlnesc pentru activităţi sociale sau diverse evenimente. Facultatea nu mai recunoaşte aceste cluburi, deoarece ele nu acceptă femei. Kennedy, de exemplu, a fost membru în Owl Club, unde şi colegul meu de cameră este înscris. Eu am fost membru al celei mai vechi reviste literare a facultăţii, The Harvard Advocate, în consiliul de afaceri, în care au fost şi CEO-ul de la Microsoft sau Salman Rushdie.
Vara în Boston
Mulţi aleg să îşi petreacă verile făcând un internship. Eu am lucrat la o bancă de investiţii, Brown Brothers Harriman, care este una dintre băncile americane cu tradiţie, fiind şi cel mai vechi parteneriat din SUA. Am avut ocazia să lucrez direct cu conducerea băncii şi să cunosc toţi proprietarii băncii. Acesta este un lucru frapant în America, dar mie îmi place foarte mult: ierarhia este mult mai puţin definită ca în Europa. Dacă făceam un stagiu la Raiffeisen Bank nu cred că preşedintele Van Groeningen ar fi ieşit să joace squash cu mine sau ar fi mers să mâncăm împreună, ceea ce la Brown Brothers am făcut de foarte multe ori. În SUA acest lucru nu este exclus şi ierarhia şi vârsta sunt mai puţin importante. Ceea ce contează este capacitatea ta de a produce şi de a face ceva constructiv, oriunde lucrezi. După serviciu, ca mulţi alţi tineri colegi, merg la clubul de yachting, în Boston – se navighează pe râul Charles.
Anul acesta, un prieten care lucra în divizia private banking m-a pus în legătura cu tatăl său, care este producător de filme în SUA şi lansează o companie de entertainment împreună cu o echipă din Boston. În august am fost numit Director of Sales and Marketing pentru această companie şi am primit un pachet de acţiuni pentru a lucra part-time şi pentru ei. Aşadar, cred că oportunităţile sunt foarte numeroase în SUA, şi mai ales la Harvard – trebuie doar să le valorifici.
Ajutorul financiar
Aici americanii sunt foarte generoşi. Politica Harvard-ului este următoarea: te pun să îţi trimiţi candidatura, îţi spun dacă ai fost acceptat sau respins şi te întreabă abia după aceea dacă ai nevoie de bani. Această politică se numeşte need blind – dacă nu îţi permiţi să-ţi finanţezi studiile, Harvard plăteşte atât studiile cât şi cazarea în campus, mâncarea şi banii de buzunar pentru a zbura în şi din SUA sau a cumpăra haine. Este o politică excelentă a şcolii, care creează un spirit de egalitate pentru toţi candidaţii. Gândiţi-vă că pentru patru ani de studiu, cei de la Harvard sunt dispuşi să plătească integral 180.000$. În campus studenţii au posibilitatea să lucreze la bibliotecă sau în alte părţi. În general plata se face cu ora, între 7 şi 15$ pe oră în funcţie de slujbă, ceea ce nu este rău. Într-o perioadă am predat matematica pentru cei de anul întâi, care nu se descurcau la fel de bine. Pentru că sunt un spirit întreprinzător, am preferat să-mi dedic timpul explorând oportunităţi de afaceri în loc să lucrez pentru o sumă fixă. ▄
|
