Doctorand în economie al Universităţii Harvard, licenţiat în acelaşi domeniu la Universitatea Stanford. A plecat din România în 1998, când a început studiile la Stanford, iar pentru admitere a avut de înfruntat o concurenţă serioasă – rata de reuşită a fost de 1 din 10. În timpul studiilor (incluzându-le pe cele de master şi doctorat) a fost student la trei universităţi diferite, toate ofertele de admitere conţinând bursă completă. Când a ajuns în America, costurile şcolilor private i s-au părut foarte mari (30.000 – 40.000$ pe an), dar între timp a constatat că e o investiţie bună, chiar şi fără bursă. Fiecare student decide dacă investiţia în educaţie merită să fie făcută (urmărind salarii mai mari sau alte preferinţe personale). Dacă răspunsul este da, multe şcoli colaborează cu bănci precum Citigroup, care oferă împrumuturi pe termen lung. Consideră că şcolile plătesc burse ca să atragă studenţii cu cele mai mari şanse de succes, pentru că astfel beneficiază pe termen lung, prin îmbunătăţirea imaginii şi eventualele donaţii ulterioare.

Este pro-american şi consideră că unele dintre opiniile sale nu sunt împărtăşite de toată lumea. Dacă în perioada iniţială totul i-a părut exotic – noi culori, noi sunete, noi experienţe –, mai apoi şi-a dat seama că nu poate comunica la fel de uşor cu străinii, ceea ce era enervant. A găsit suport moral într-un grup de imigranţi. Mulţi rămân totdeauna la acest nivel, formând comunităţi de tip chinatown. Cristian crede că pasul final e asimilarea, care poate dura foarte mult timp şi rezolvă problema identităţii. Cel mai uşor s-a adaptat la palmierii din California şi cel mai greu la iernile cu vânt din Boston. Cel mai bine s-a înţeles cu persoanele „cu multă energie şi IQ”, indiferent de pregătire, iar cel mai rău cu... nimeni. Îi place să creadă că e un peace-maker, dar acceptă că poate fi doar o iluzie. Per ansamblu, consideră că adaptarea a fost mult mai uşoară decât a crezut la început – s-a simţit binevenit de când a ajuns. Logodnica lui e născută în Indianapolis, iar el crede că acest lucru confirmă faptul că s-a adaptat.

I se par absolut extraordinare în Statele Unite: etica muncii şi spiritul întreprinzător. După cum i s-a spus şi în şcoală, „rolul său în viaţă este să creeze valoare”; lucru care e atât de important încât poate concura chiar cu viaţa familială. Crede că numai un american ar zice: „uite ce persoană de treabă, care petrece timp cu familia!” Efortul americanilor e mare şi dă roade pe măsură. Cristian e impresionat tot timpul de calitatea managerilor în Statele Unite. Bineînţeles, faptul că americanii au inventat practic şcolile de afaceri cu mult timp în urmă le dă un avantaj mare. Motivarea angajaţilor, calităţile conducătorilor şi educaţia financiară sunt subiecte studiate cu zel. Pe de altă parte, societatea de consum atinge recorduri noi, de la an la an. America e eficientă, produce enorm şi consumă enorm. Din punctul lui de vedere e excelent, pentru că sunt foarte multe opţiuni în privinţa slujbelor şi a modurilor de a-ţi petrece viaţa.

Ca inconvenient menţionează reputaţia americanilor de a se îmbrăca prea confortabil, de a mânca prea mult şi de a avea probleme cu drogurile sau cu armele. Din punctul său de vedere însă fiecare are viciul lui, şi atât timp cât nu îi afectează negativ pe cei din jur nu e nici o problemă. Altfel, lui Cristian nu i se pare nimic fundamental în neregulă în America, unde este decis să rămână. Şi-ar dori să lucreze într-o firmă de investiţii – ideal ar fi să-şi pornească propria firma de investiţii mai târziu.

Nu ştie prea multe despre facultăţile din România. Cât timp a fost în liceu a fost excelent, pentru că a avut norocul să beneficieze de profesori dedicaţi. Crede că a învăţat lucruri mult mai variate şi mai practice în Statele Unite fără „toceală”. A vizitat România în timpul vacanţelor şi a văzut schimbări, dar nu mai este la curent cu toate detaliile. Crede că România merge în direcţia corectă şi că marile probleme care există în continuare se vor diminua în timp.

Deoarece logodnica sa e americancă, e imposibil deocamdată să se întoarcă în România definitiv. I-ar plăcea să vadă nişte îmbunătăţiri majore în România, în privinţa justiţiei şi a eticii muncii. Nu înţelege cum dorm bine noaptea cei care iau mită. În privinţa eticii muncii, acceptă că e confortabil să depui efortul minim necesar, dar nu înţelege de ce e o sursă de mândrie să te „descurci” pe costul altora în loc să ai un sentiment de vinovăţie.▄